„Niciun tînăr nu trebuie să fie singur într-un mediu nou” – Gala Asociației Tinerilor Români din Afara Granițelor (ATRAG)


Aula Magna a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a fost, în seara zilei de 24 mai, locul unde s-a desfășurat gala aniversară a 20 de ani de activitate organizată de Asociația Tinerilor Români din Afara Granițelor (ATRAG) – un eveniment dedicat apartenenței și prieteniei construite între tineri români de pretutindeni. Îmbrăcați în alb, conform dresscode-ului impus, participanții au început să sosească încă dinainte de ora oficială de începere, în timp ce membrii ATRAG finalizau ultimele detalii ale decorului.
Deși programul anunța ora 17:00 ca început al galei, evenimentul a început la 17:28, într-o atmosferă festivă. Deschiderea a fost marcată de salutul tradițional ATRAG – un val de aplauze încheiat cu o bătaie puternică din palme și o liniște solemnă, semn al respectului între participanți. Pe scenă au urcat cei doi prezentatori ai serii, Dumitrița Mocanu și Alexandru Palarii, care au introdus asociația și i-au oferit publicului un scurt istoric al activității sale.
A urmat intonarea imnului ATRAG, la care publicul s-a ridicat în picioare, iar apoi președinta asociației, Alina Cernenchi, a ținut un discurs emoționant, încheiat cu un mesaj care a rezonat profund în rîndul celor prezenți: „Niciun tînăr nu trebuie să fie singur într-un mediu nou.”

O comunitate care inspiră: amintiri și valori împărtășite
Un moment cu încărcătură emoțională aparte a fost proiecția unui montaj video cu imagini de la evenimentele trecute ale ATRAG, pe fundalul melodiei „Aici” – o piesă care vorbește despre dorul de casă și legătura profundă cu rădăcinile, temă centrală pentru tinerii basarabeni.
Reprezentanta studenților în Consiliul de Administrație al TUIAȘI, Adriana-Mariana Asoltanei, a urcat apoi pe scenă, mulțumind ATRAG pentru impactul pozitiv avut asupra comunității: „Ați plantat rădăcini în Iași, iar ele vor înflori în mii de suflete.”
La rîndul ei, Noemi Bomher, secretară în cadrul Serviciului Suport Studenți și Absolvenți UAIC, a vorbit cu modestie din fața scenei, fără a urca pe podium, și a transmis un mesaj personal, precizînd că nu va vorbi în numele universității: „Atunci cînd nu găsim un drum, construim unul.”
Un alt moment de reflecție și inspirație a fost videoclipul cu foștii președinți ATRAG – printre care Dumitru Șorbălă, Constantin Vlaș, Murafa Cristin și mulți alții – care au povestit cum ATRAG le-a schimbat viața. Unii dintre ei au mărturisit că în cadrul asociației și-au găsit partenerul de viață sau au devenit nași și cumetri între ei, semn că această comunitate este mai mult decît o organizație.
A urmat discursul sincer și plin de umor al membrilor alumni, care și-au exprimat recunoștința pentru formarea personală oferită de ATRAG, amintindu-și cu zîmbet cum au început prin… a curăța cartofi.
Un moment artistic special a fost interpretarea melodiei „Cer senin” de către trei membre ale asociației – Carolina Daraban, Fulguța Carauș și Iulia Vlaicu. Publicul a acompaniat momentul cu aplauze ritmice și lumini de telefoane, creînd o atmosferă de concert intim.

Recunoștință și celebrare în stil ATRAG
Pe scenă au urcat apoi reprezentanții a peste 15 organizații studențești partenere, precum ANOSR, FTB, ASJ, PRIME Iași sau OSB București. Fiecărei asociații i-a fost înmînat un leu de pluș – mascota ATRAG – și o diplomă de apreciere, în timp ce partenerii au oferit, la rîndul lor, flori și cadouri simbolice președintei Alina Cernenchi.
Voluntarii activi ai asociației au fost, de asemenea, recompensați pentru implicarea lor. Coordonatorii campaniei „Adevărata Basarabie” – de la deschidere și lansarea de carte, pînă la festival și gala de închidere – au fost menționați nominal, iar managerul campaniei, Beatricia Cărăruș, a fost aplaudată pentru rolul său esențial.
Membrii Biroului de Conducere – Alina Cernenchi, Alexandru Lupu, Aliona Ursachi, Viorelia Cătană, Georgeta Nicoară, Gloria Antocica, Valeria Cătană și Tatiana Edinac – au urcat rînd pe rînd pe scenă pentru a rosti scurte discursuri de mulțumire și reflecție asupra experienței lor în cadrul ATRAG. La final, toți și-au pus mîinile laolaltă și au strigat cu forță: „AAAAAATRAG!”
Atmosfera s-a destins apoi cu un moment muzical vibrant, cînd întreaga sală a cîntat alături de cele trei interprete din momentul artistic anterior piesa „Dragostea din tei”, într-un final jucăuș și plin de energie.
Prezentatorii au încheiat gala cu o invitație către „Sala Pașilor Pierduți” a UAIC, unde invitații s-au bucurat de preparate tradiționale gătite chiar de voluntarii ATRAG în căminele universității, precum și de un tort festiv. Seara a continuat cu o petrecere „Basarabian Party” organizată în clubul Soho din Iași – o încheiere perfectă pentru o seară dedicată prieteniei, apartenenței și visurilor tinerilor români din afara granițelor.

Autor text: Obreja Alexandru-Gabriel

Lasă un comentariu